Evrei, capitol 12

  1. Şi noi, dar, fiindcă suntem Ónconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne Ónfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă Ón alergarea care ne stă Ónainte.
  2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăv‚rşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă Ónainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
  3. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o Ómpotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală Ón sufletele voastre.
  4. Voi nu v-aţi Ómpotrivit Óncă p‚nă la s‚nge, Ón lupta Ómpotriva păcatului.
  5. Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: ÑFiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima c‚nd eşti mustrat de El.
  6. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.î
  7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
  8. Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
  9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu at‚t mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
  10. Căci ei Ón adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
  11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de Óntristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
  12. Œntăriţi-vă dar m‚inile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
  13. croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
  14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
  15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie Óntinaţi de ea.
  16. Vegheaţi să nu fie Óntre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o m‚ncare şi-a v‚ndut dreptul de Ónt‚i născut.
  17. Ştiţi că mai pe urmă, c‚nd a vrut să capete binecuv‚ntarea n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
  18. Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de Óntuneric, nici de furtună,
  19. nici de sunetul de tr‚mbiţă, nici de glasul, care vorbea Ón aşa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
  20. (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: ÑChiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeataî.
  21. Şi priveliştea aceea era aşa de Ónfricoşătoare Ónc‚t Moise a zis: ÑSunt Óngrozit şi tremur!î).
  22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea Ón sărbătoare a Óngerilor,
  23. de Biserica celor Ónt‚i născuţi, care sunt scrişi Ón ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăv‚rşiţi,
  24. de Isus, Mijlocitorul legăm‚ntului celui nou, şi de s‚ngele stropirii, care vorbeşte mai bine dec‚t s‚ngele lui Abel.
  25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe păm‚nt, cu at‚t mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne Óntoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
  26. al cărui glas a clătinat atunci păm‚ntul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: ÑVoi mai clătina Óncă o dată nu numai păm‚ntul, ci şi cerulî.
  27. Cuvintele acestea ÑÓncă odatăî arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să răm‚nă lucrurile care nu se clatină.
  28. Fiindcă am primit dar o Ómpărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o Ónchinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;
  29. fiindcă Dumnezeul nostru este Ñun foc mistuitorî.
Поделиться:
Facebook ВКонтакте Twitter