Ieremia, capitol 52

  1. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani c‚nd a ajuns Ómpărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna.
  2. El a făcut ce este rău Ónaintea Domnului, Óntocmai cum făcuse Ioiachim.
  3. Şi lucrul acesta s-a Ónt‚mplat din pricina m‚niei Domnului Ómpotriva Ierusalimului şi Ómpotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede de la Faţa Lui. Şi Zedechia s-a răsculat Ómpotriva Ómpăratului Babilonului.
  4. Œn al nouălea an al domniei lui Zedechia, Ón ziua a zecea a lunii a zecea, a venit Nebucadneţar, Ómpăratul Babilonului, cu toată oştirea lui, Ómpotriva Ierusalimului; au tăbăr‚t Ónaintea lui, şi au ridicat şanţuri de apărare de jur Ómprejurul lui.
  5. Cetatea a stat Ómpresurată p‚nă Ón anul al unsprezecelea al Ómpăratului Zedechia.
  6. Œn ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete Ón cetate, aşa că poporul ţării nu mai avea p‚ine deloc.
  7. Atunci s-a făcut o spărtură Ón cetate; şi toţi oamenii de război au fugit, şi au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de l‚ngă grădina Ómpăratului, pe c‚nd Ónconjurau Haldeii cetatea. Fugarii au apucat pe drumul c‚mpiei.
  8. Dar oastea Haldeilor a urmărit pe Ómpărat, şi au ajuns pe Zedechia Ón c‚mpiile Ierihonului, după ce toată oştirea lui se risipise de la el.
  9. Au pus m‚na pe Ómpărat, şi l-au dus la Ómpăratul Babilonului la Ribla, Ón ţara Hamatului; şi el a rostit o hotăr‚re Ómpotriva lui.
  10. Œmpăratul Babilonul a pus să junghie pe fiii lui Zedechia Ón faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda.
  11. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia, şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă. Apoi Ómpăratul Babilonului l-a dus la Babilon, şi l-a ţinut Ón temniţă p‚nă Ón ziua morţii lui.
  12. Œn ziua a zecea a lunii a cincea, Ón al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar, Ómpăratul Babilonului, ñ a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era Ón slujba Ómpăratului Babilonului.
  13. El a ars casa Domnului, casa Ómpăratului, şi toate casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
  14. Toată oastea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dăr‚mat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
  15. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinşi de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor care rămăseseră Ón cetate, pe cei ce se supuseseră Ómpăratului Babilonului, cealaltă rămăşiţă a mulţimii.
  16. Totuşi Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ca vieri şi ca plugari pe unii din cei mai săraci din ţară.
  17. Haldeii au sfăr‚mat st‚lpii de aramă care erau Ón casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era Ón Casa Domnului, şi toată arama lor au dus-o Ón Babilon.
  18. Au luat oalele, lopeţile, cuţitele, potirele, ceştile şi toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
  19. Căpetenia străjerilor a mai luat şi ligheanele, tăm‚ietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint.
  20. Cei doi st‚lpi, marea, şi cei doisprezece boi de aramă care slujeau drept temelie, şi care-i făcuse Ómpăratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramă aveau o greutate care nu se putea c‚ntări.
  21. Œnălţimea unuia din st‚lpi era de optsprezece coţi, şi un fir de doisprezece coţi Ól cuprindea; era gol şi gros de patru degete;
  22. deasupra lui era un acoperiş de aramă, şi Ónălţimea unui acoperiş era de cinci coţi; Ómprejurul acoperişului era o reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa era şi al doilea st‚lp, şi avea şi el rodii.
  23. Erau nouăzeci şi şase de rodii de fiecare parte, şi toate rodiile dimprejurul reţelei erau Ón număr de o sută.
  24. Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei uşieri.
  25. Şi din cetate a luat pe un famen care avea sub porunca lui pe oamenii de război, şapte oameni din cei ce făceau parte din sfetnicii Ómpăratului şi care au fost găsiţi Ón cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oştirii, care era Ónsărcinat să scrie la oaste poporul din ţară, şi şaizeci de oameni din poporul ţării, care se aflau Ón cetate.
  26. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat, şi i-a dus la Ómpăratul Babilonului la Ribla.
  27. Œmpăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omor‚t la Ribla Ón ţara Hamatului. Astfel a fost dus rob Iuda departe de ţara lui.
  28. Iată poporul pe care l-a dus Nebucadneţar Ón robie: Ón al şaptelea an: trei mii douăzeci şi trei de Iudei;
  29. Ón al optsprezecelea an al lui Nebucadneţar, a luat din Ierusalim opt sute treizeci şi doi de inşi;
  30. Ón al douăzeci şi treilea an al lui Nebucadneţar, Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat şapte sute patruzeci şi cinci de Iudei; de toţi: patru mii şase sute de inşi.
  31. Œn al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, Ómpăratul lui Iuda, Ón a douăzeci şi cincea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, Ómpăratul Babilonului, Ón anul Ónt‚i al domniei lui, a Ónălţat capul lui Ioiachin, Ómpăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă.
  32. I-a vorbit cu bunătate, şi i-a aşezat scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al Ómpăraţilor care erau cu el la Babilon.
  33. A pus să-i schimbe hainele de temniţă, şi Ioiachin a m‚ncat totdeauna la masa Ómpăratului Ón tot timpul vieţii sale.
  34. Œmpăratul Babilonului a purtat grijă necontenit de hrana lui zilnică, p‚nă Ón ziua morţii lui, Ón tot timpul vieţii sale.
Поделиться:
Facebook ВКонтакте Twitter