Deuteronom, capitol 26

  1. C‚nd vei intra Ón ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, c‚nd o vei stăp‚ni şi te vei aşeza Ón ea,
  2. să iei cele dint‚i roade din toate roadele pe care le vei scoate din păm‚nt, Ón ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui Óntr-un coş, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.
  3. Să te duci la preotul care va fi Ón zilele acelea, şi să-i spui: ÑMărturisesc astăzi Ónaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat Ón ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da.î
  4. Preotul să ia coşul din m‚na ta, şi să-l pună Ónaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău.
  5. Apoi să iei iarăşi cuv‚ntul, şi să spui Ónaintea Domnului, Dumnezeului tău: ÑTatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s-a pogor‚t Ón Egipt cu puţini inşi, şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.
  6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie.
  7. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.
  8. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu m‚nă tare şi cu braţ Óntins, cu arătări Ónfricoşătoare, cu semne şi minuni.
  9. El ne-a adus Ón locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară Ón care curge lapte şi miere.
  10. Acum iată, aduc cele dint‚i roade din roadele păm‚ntului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!î Să le pui Ónaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te Ónchini Ónaintea Domnului Dumnezeului tău.
  11. Apoi să te bucuri, cu Levitul şi cu străinul care va fi Ón mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale.
  12. După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, Ón anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai Levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să măn‚nce şi să se sature, Ón cetăţile tale.
  13. Să spui Ónaintea Domnului, Dumnezeului tău: ÑAm scos din casa mea ce este sfinţit, şi l-am dat Levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat nici una din poruncile Tale.
  14. N-am m‚ncat nimic din aceste lucruri Ón timpul meu de jale, n-am Óndepărtat nimic din ele pentru vreo Óntrebuinţare necurată, şi n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.
  15. Priveşte din locaşul Tău cel sf‚nt, din ceruri, şi binecuv‚ntează pe poporul Tău Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta Ón care curge lapte şi miere.î
  16. Astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, Óţi porunceşte să Ómplineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le Ómplineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
  17. Astăzi, tu ai mărturisit Ónaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla Ón căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi r‚nduielile Lui, şi vei asculta de glasul Lui.
  18. Şi azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui,
  19. şi Óţi va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: Ónt‚ietate Ón slavă, Ón faimă şi Ón măreţie, şi vei fi un popor sf‚nt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ţi-a spus.î
Поделиться:
Facebook ВКонтакте Twitter